Sari la conținutul principal

Alex Calancea

2022 Show

Alex Calancea si Basul Capricios

About artist

Republica Moldova Chisinau

Alex Calancea este un producător, compozitor și chitarist bass din Republica Moldova.

După absolvirea Conservatorului din Chișinău face primele turnee, în calitate de basist, prin Europa, Asia și Rusia cu un proiect de jazz fusion; continuă cu un proiect pop rock având colaborări importante cu producători prestigioși din Los Angeles, printre care Jack Jaseph Puig.

Întors din SUA în Republica Moldova, își crează propriul band care-i va purta numele și va deveni un proiect de referință a muzicii de calitate de peste Prut. Dă tribut marilor artiști ai Epocii de Aur prin concertele “Amintire de iubire”, “Alex Calancea și prietenii” și produce filmul documentar “Bucurie de Noroc la Orizont de Plai”.

După această etapă, este inspirat de folclorul autentic din Republica Moldova, urmând colaborări numeroase de succes cu Orchestra Lăutarii, Orchestra Fraților Advahov, dar și Orchestre Simfonice din România.

Primul album de creație proprie îl realizează în anul 2016, axat pe instrumentul său chitară bas, denumit “Basul Capricios”. Albumul este inspirat din locurile unde a copilărit, melodiile fiind cu influențe funk, folk, clasic și jazz. În paralel creează proiectul pop-rock “RUPT”, devenind și producătorul mai multor artiști basarabeni. La sfârșitul anului 2017 se naște cel mai recent proiect al său, ”Alex Calancea și Lupii”, proiect ce aduce-n prim plan motivele, baladele și poveștile haiduciei, pe ritmuri contemporane fuzionate cu folclor.